Voinţa Budeasa, victorie în fief-ul Rucărului

Duelul fraţilor Tănase, Cristian şi Adrian, a fost câştigat de ultimul care a avut o prestaţie excelentă în poartă, contribuind din plin la succesul liderului ligii a patra, Voinţa Budeasa, 1-0, pe terenul formaţiei C.S. Rucăr. Adrian Tănase le-a refuzat golul egalizator rucărenilor, chiar la ultima fază de joc, printr-o paradă de zile mari, când …
Continuă lectura Voinţa Budeasa, victorie în fief-ul Rucărului

Debut îmbucurător pentru CS Muscel

Sâmbătă şi duminică, municipiul Piteşti a găzduit primul turneu din faza I a Campionatului Naţional de Minivolei feminin. Elevele profesorului Adrian Mihăilă au obţinut o victorie după un meci de infarct cu echipa gazdă care a durat aproape 90 de minute.

Ecouri marine

Unsprezece pictori, membri ai Cenaclului de Arte Plastice „I.D. Negulici”, au avut ocazia să participe alături de confraţi de-ai lor din ţară şi străinătate într-o tabără care s-a desfăşurat la malul mării. Lucrările create, atât pe litoralul românesc, cât şi în locul de suflet al reginei Maria, la Balcic, fac obiectul unui vernisaj de pictură.

23 de ani de învăţământ privat, la Câmpulung

Elevii şi cadrele didactice de la Şcoala Gimnazială „Sfântul Iacob” din Câmpulung au sărbătorit împlinirea a 23 de ani de la înfinţarea instituţiei de învăţământ şi au sărbătorit bogăţiile toamnei. S-au organizat o serie de evenimente la care au participat elevii, profesorii, dar şi părinţi care s-au implicat în organizarea acestei sărbători.

Podul de piatră s-a scurtat la Valea Mare

Un pod de pe DN 73, în localitatea Valea Mare Pravăţ, dă bătăi de cap administraţiei locale. Muncitorii firmei care au contractat lucrarea au refăcut un pod, însă acesta este mai îngust decât ar fi trebuit să fie. Prin urmare, pentru pietoni este imposibil de a trece pe trotuar. Aceştia sunt nevoiţi să meargă pe …
Continuă lectura Podul de piatră s-a scurtat la Valea Mare