Preotul Mihai Enescu şi poetul Radu Gyr au fost omagiaţi

Anul 2017 este anul în care Sfântul Sinod al Patriarhiei Române a hotărât să îi comemoreze pe Iustin Patriarhul şi pe apărătorii ortodoxiei din timpul comunismului. În acest sens, în prezenţa ÎnaltPreaSfinţitului Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, în parohia Bughea de Mijloc au fost omagiaţi preotul martir Mihai Enescu şi poetul Radu Gyr.

Campanie pentru fonduri europene

Specialişti ai Direcţiei Agricole, ai Camerei de Comerţ şi Agricultură, dar şi cei de la A.P.I.A., sau A.F.I.R, împreună cu reprezentantul prefecturii Argeş în teritoriu, au participat la Lereşti la o întâlnire cu primarii şi fermierii din zonă. Astfel de întâlniri au ca scop informarea celor interesaţi pentru obţinerea de fonduri europene.

Marian Sandu, noul antrenor al lotului de juniori

Musceleanul Marian Sandu, unul dintre cei mai titraţi sportivi din România, a fost numit recent, antrenor al lotului olimpic de juniori de lupte greco-romane care îşi are cartierul general la Câmpulung. Tehnicianul revine astfel, după mai bine de 30 de ani, în sala de sport în care a făcut primii paşi spre marea performanţă.

Al doilea copil cu intoxicaţii

Miercuri în jurul orei 15.00, o fetiţă de 5 ani din comuna Vlădeşti a fost transportată în stare de inconştienţă la un Spital din Bucureşti. La 3 ore după, şi fratele micuţei a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe din Câmpulung cu aceleaşi stări şi a fost transportat cu un elicopter SMURD la Bucureşti. Acum, …
Continuă lectura Al doilea copil cu intoxicaţii