Main Menu

spital

 
 

Muscat de sarpe la coasa

În după amiaza zilei de luni, la secţia de primiri urgenţe a Spitalului Municipal Câmpulung, a fost adus un bărbat de 40 de ani, muşcat de un şarpe. Acesta se afla la coasă în comuna Rucăr. Pacientului i s-a administrat vaccinul anti-viperin şi a fost transportat la Spitalul Judeţean Argeş.


Valeriu Iosifescu, primul consilier

Joi, la Primăria Municipiului Câmpulung, s-a consumat prima conferinţă a noului primar interimar, care a ocupat fotoliul printr-o instanţă judecătorească. Prima decizie la nivel de instituţie a fost numirea medicului Valeriu Iosifescu ca şi consilier pe probleme de sănătate.


Bani de la minister pentru Spitalul Municipal

Blocul Operator al Spitalului Municipal Câmpulung va căpăta până la sfârşitul anului o altă faţă. Aici, vor funcţiona două săli de operaţie chirurgicală şi o sală de operaţie ortopedie, dotate cu tot ce este necesar. Finanţarea este de 90% de la Ministerul Sănătăţii şi 10% de la Consiliul Local Câmpulung.