Main Menu

scoala oprea iorgulescu

Prima zi de gradinita

Anul acesta, 12 septembrie a fost o zi încărcată de emoţii pentru cei care au revenit în băncile şcolii. La Câmpulung, deschiderea anului şcolar a adus în faţa elevilor personalităţi din viaţa publică şi administrativă. Toţi s-au bucurat de această zi, pe care o vor ţine minte tot timpul vieţii.

Prima scoala din Tara Romaneasca si-a deschis portile

Anul acesta, 12 septembrie a fost o zi încărcată de emoţii pentru cei care au revenit în băncile şcolii. La Câmpulung, deschiderea anului şcolar a adus în faţa elevilor personalităţi din viaţa publică şi administrativă. Toţi s-au bucurat de această zi, pe care o vor ţine minte tot timpul vieţii.

Carolistii s-au intors in banci

Anul acesta, 12 septembrie a fost o zi încărcată de emoţii pentru cei care au revenit în băncile şcolii. La Câmpulung, deschiderea anului şcolar a adus în faţa elevilor personalităţi din viaţa publică şi administrativă. Toţi s-au bucurat de această zi, pe care o vor ţine minte tot timpul vieţii.

Prima zi de scoala