Main Menu

ajf

 
 

Record de goluri la liga a cincea

Runda recent încheiată la liga a cincea, în cele trei serii Nord, Sud şi Centru a fost una în care s-au înscris foarte multe goluri, record pentru acest început de campionat. Peste nouăzeci de goluri marcate, sarea şi piperul unui joc de fotbal, totul spre deliciul iubitorilor sportului rege.


CS Rucar, revelatia inceputului de campionat

După derularea primelor două etape din campionatul judeţean de fotbal, liga a patra, doar două echipe au reuşit să acumuleze punctaj maxim, Unirea Bascov şi CS Rucăr. Dacă prima echipă are ca obiectiv promovarea în liga a treia, în acest an, echipa din Rucăr este surpriza plăcută a acestui început de campionat.


Spectacol fotbalistic la Valea Mare

Derby-ul etapei a doua din campionatul judeţean de fotbal, liga a cincea, seria Nord, disputat la Valea Mare, între formaţiile, Cimentul din localitate şi AS Godeni, a fost câştigat de oaspeţi, cu scorul de 3-2. Partida a fost presărată cu multe ocazii de gol la ambele porţi, execuţii spectaculoase şi goluri imparabile, totul pe placul spectatorilor prezenţi la stadion.