Main Menu

marți, februarie 5th, 2019

 

Elevii sunt aşteptaţi la Muzeu

În cadrul secţiilor Muzeului Municipal din Câmpulung, în această săptămână, are loc o serie de activităţi dedicate elevilor. Vizitatorii vor confecţiona mărţişoare, vor asculta poezii scrise de George Topârceanu şi vor avea parte de o lecţie de istorie.


Sărbătoriţi în cantonament, la Govora

Aflaţi în cantonament la Govora, juniorii de la C.S.S. Dinicu Golescu, Alexandru Boroş şi Alexandru Dogaru, au avut parte de o surpriză plăcută făcută de profesori împreună cu ceilalţi colegi de la Under 15, Under 17 şi Under 19. Cei doi au fost sărbătoriţi sâmbătă seara cu ocazia zilei de naştere de către întreaga delegaţie musceleană.


Bătrân salvat din râu

Pompierii militari ajutaţi de jandarmi au salvat un bătrân de 82 de ani blocat în mijlocul râului Argeş, pe o bucată de pământ, după ce debitul apei a crescut brusc. Operaţiunea a durat mai puţin de o oră, dar omul a stat acolo mai mult timp până când localnicii l-au văzut şi au sunat la Serviciul Unic de Urgenţă. Bărbatul a fost readus la mal, după ce lucrătorii ISU au ajuns la el cu o barcă, în zona Târgului Săptămânal din municipiul Curtea de Argeş.


Zăpada mare, turisti avertizați

Traseele montane din zona înaltă a judeţului Argeş rămân închise, chiar dacă vremea s-a încălzit. Salvamontiştii avertizează turiştii să nu se aventureze pe munte, deoarece există risc mare de avalanşă. La peste 1600 de metri, zăpada are încă doi metri.


S-a urcat la volan fără permis

Un tânăr de 29 de ani, din Valea Mare, a pierdut controlul volanului, a izbit un cap de pod, a ricoşat, a rupt două garduri şi s-a răsturnat în curtea unui localnic. Şoferul nu poseda permis de conducere. Acesta a reuşit să iasă singur din maşină şi a fost transportat de un echipaj SMURD la Spitalul Municipal.