martie, 2018

 

Primii la informatică şi matematică

Renumiţi pentru rezultatele excepţionale la informatică şi matematică, la nivel judeţean şi naţional, elevii Colegiului Nţional Dinicu Golescu nu se dezmint. Anul acesta aceştia au bifat noi rezultate excepţionale la cele două materii, la olimpiadele judeţene.


Sterian Pricope îşi lansează a cincea carte

Cel de-al cincelea volum al „Istoriilor Neconvenţionale din Muscel” va fi lansat la Muzeul Municipal din Câmpulung. Autorul Stelian Pricope ne propune câteva teme legate de Primul Război Mondial dar şi câteva istorii inedite despre oameni importanţi ai României.


Domneştiul preia exemplul de la Corbi

În această săptămână primarul comunei Domneşti a semnat două acorduri de parteneriat şi înfrăţire cu două localităţi din Basarabia. Consiliul local a ratificat acordul urmând ca în acest an să se organizeze o serie de evenimente atât în România cât şi în localităţile de peste Prut.


Derby de zile mari la Răscăeţi

Campionatul judeţean de fotbal, liga a cincea, seria Vest-Dâmboviţa, programează duminică, jocurile etapei a XVI a, prima a returului. Capul de afiş al acestei runde îl ţine confruntarea de la Răscăeţi, acolo unde Petrolul primeşte vizita ocupantei locului secund, Dinamo Odaia Turcului.


Alb-violeţii cu ratările, moldovenii cu golurile

FC Argeș a pierdut confruntarea din etapa intermediară de miercuri, de pe propriul teren, cu Foresta Suceava, cu scorul de 2-0. Alb-violeții au înclinat steagul în faţa moldovenilor la capătul unui joc în care au ratat nepermis de mult, iar acest lucru avea să îi coste.


Ziua protecţiei consumatorului sărbătorită la Câmpulung

Ziua „Protecţiei Consumatorului” a fost sărbătorită şi la Câmpulung. Cu această ocazie elevii care au participat la concursul organizat de Asociaţia Protecţiei Consumatorului din Câmpulung au fost premiaţi.


Se reia campionatul în fotbalul mic

Duminică, ACS Inter Câmpulung, primeşete vizita formaţiei, AS Colibaş într-un joc din cadrul etapei a- XVI-a, prima din returul acestei ediţii de campionat. Muscelenii îşi doresc un debut cu dreptul însă, oaspeţii din Colibaş pornesc cu prima şansă la victorie.


FC Argeş vizează victoria cu Ripensia Timişoara

FC Argeş întâlneşte sâmbătă, pe stadionul Nicolae Dobrin din Piteşti, formaţia Ripensia Timişoara într-un joc în care elevii lui Emil Săndoi sunt cotaţi ca favoriţi la victorie. Tehnicianul alb-violeţilor nu se poate baza pentru acest joc pe Panait, Alin Popa şi Bârzan toţi accidentaţi.


Femeia în societatea europeană, în dezbaterea istoricilor

Întâlnirea din luna martie a istoricilor musceleni a avut ca temă statutul femeii în epocile istorice. S-a discutat despre rolul femeii în societate, în epoca medievală dar şi despre femeile eroine din cele două războaie mondiale.


PROCESUL INTERNAŢIONAL DE LA HAGA

Un început de an rodnic pentru elevii şi cadrele didactice de la Colegiul Naţional Pedagogic „Carol I”. În urmă cu ceva timp s-a încheiat proiectul multicultural Moot Court organizat la Haga în Olanda, unde cei 8 elevi participanţi au trăit o experienţă inedită.