La primele ore ale dimineţii, în zona din spatele cinematografului Balada, a izbucnit un incendiu la pubelele ecologice de gunoi care s-a propagat cu repeziciune şi a cuprins mai multe garaje aflate în apropiere. Se pare că vâlvătaia s-a produs de la inconştienţa unor tineri care au aruncat ţigările aprinse în pubele. Două autoturisme, trei …
Continuă lectura Incendiu devastator la garajele de la Balada
Lună:septembrie 2017
„Rapsodii de toamnă” la cea de-a XII-a ediţie
Mâine debutează cea de-a XII-a ediţie a festivalului naţional de romanţe şi poezie „Rapsodii de toamnă”. Timp de două zile, concurenţi veniţi din întreaga ţară, vor urca pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor „C.D. Aricescu” acompaniaţi bineînţeles de orchestra condusă de profesorul Cătălin Iancu.
Expoziţie chinologică la Câmpulung
Sâmbătă, pe terenul II din Complexul Sportiv Muscel, a avut loc cea de a XI-a ediţie a Expoziţiei Chinologice de la Câmpulung. Prin faţa arbitrilor au defilat sute de rase de câini dintre cele mai renumite, iar principalul criteriu de stabilire a ordinii pe podium a fost frumuseţea.
Duelul epigramiştilor la Câmpulung
Clubul Umoriştilor Musceleni a fost gazda unei întâlniri la care au participat scriitori şi epigramişti din Olteniţa. Evenimentul face parte din programul anual pe care clubul de la Câmpulung îl desfăşoară în mai multe localităţi din ţară.
CS Mioveni, victorie inextremis cu Luceafărul Oradea
CS Mioveni a reuşit o victorie in-extremis în partida cu Luceafărul Oradea, 3-2, chiar la ultimul joc al antrenorului Adrian Mihalcea, pe banca tehnică. Rădescu a fost eroul galben-verzilor reuşind un hat-trik de senzaţie care a salvat echipa de la înfrângere.
FC Argeş, victorie în inferioritate numerică
După două înfrângeri consecutive suferite în partidele cu ASA Târgu Mureş şi Dacia Brăila, FC Argeş a reuşit să obţină o victorie preţioasă şi totodată muncită în faţa ilfovenilor din Snagov. Alb-violeţii au reuşit, în inferioritate numerică, să se impună la limită, 1-0, prin reuşita lui Buhăescu şi au urcat în partea superioară a clasamentului.
Denisa Dragomir, s-a încoronat regina Italiei la alergare montană!
Atleta Denisa Dragomir a reuşit să devină campioană a Italiei în cadrul circuitului de alergări montane, intitulat Sky Running Italy Series. Sportiva originară din Berevoeşti a câştigat lejer şi ultima etapă a circuitului, cea de la Pasturo şi s-a încoronat regina Italiei la alergare montană.
Aburii alcoolului l-au urcat pe bloc
După ce a chefuit la petrecerea bradului, un bărbat din cartierul Vişoi a ajuns să se urce pe bloc. A rupt o scândură şi a intrat sub acoperiş, de unde nu a vrut să mai coboare. De teamă să nu se întâmple o nenorocire, mama tânărului a sunat la 112 pentru a cere ajutor.
Patru mașini distruse dintr-o lovitură
Patru maşini au fost distruse în cartierul Tudor Vladimirescu din Piteşti. Un tânăr care conducea o maşină de lux s-a speriat de o altă maşină care i s-a părut că iese dintr-o intersecţie şi a pierdut controlul volanului.
Filmul „Octav” a rulat în premieră la Câmpulung
Vineri, la Casa de Cultură a Sindicatelor „C.D. Aricescu” a avut loc premiera filmului „Octav”. Sala a fost neîncăpătoare pentru cei care au venit din tot judeţul şi din întreaga ţară să vizioneze lungmetrajul filmat la Câmpulung şi în studiourile „Buftea”.