Campionatul European de Lupte de la Novi Sad

Lotul tricolor de lupte greco-romane care se pregăteşte la Câmpulung sub directa îndrumare a antrenorului Anton Arghira va decola, joi dimineaţă, spre Serbia, acolo unde vor avea loc Campionatele Europene de Lupte rezervate seniorilor. Tehnicianul muscelean speră să se întoarcă acasă cu o medalie, iar cele mai mari şanse pare să le aibă Ilie Cojocari, …
Continuă lectura Campionatul European de Lupte de la Novi Sad

Răzvan Cojanu, luptă pentru titlul mondial WBO

Pugilistul român, Răzvan Cojanu poate prinde trenul vieţii. Uriaşul de 2.02 metri, stabilit de ceva ani în Statele Unite ale Americi, în California, a intrat în hora unui meci de titlu mondial care îi poate rescrie istoria. Musceleanul, Răzvan Cojanu, este primul român care are şansa de a câştiga titlul mondial la categoria grea.

Ghinion de 1 Mai pentru şoferi

Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş au ieşit în stradă pentru acţiunile de prevenire a evenimentelor rutiere! Au fost aplicate 151 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 42.125 de lei, au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de circulaţie 13 permise de conducere şi au fost retrase 3 certificate de înmatriculare.

Gloria Berevoeşti s-a impus în derby-ul etapei

Gloria Berevoeşti s-a impus în derby-ul etapei, 3-2, în faţa echipei secunde a grupării de liga a treia, Atletic Bradu, la capătul unui joc controlat în cea mai mare parte a sa de galben-negrii. Cealaltă echipă din Muscel, CS Rucăr, a fost spulberată la Piteşti de Sporting, suferind cea mai drastică înfrângere din întreaga sa …
Continuă lectura Gloria Berevoeşti s-a impus în derby-ul etapei

SCM Piteşti, lecţie de fotbal predată Ilfovenilor

Chiar dacă a reuşit promovarea în liga secundă, în urmă cu mai multe etape, SCM Piteşti continuă să evolueze la turaţie maximă în jocurile rămase de disputat până la finalul sezonului. La fel s-a întâmplat şi în deplasarea de la Chiajna, acolo unde alb-violeţii au predat o adevărată lecţie de fotbal ilfovenilor de la satelitul …
Continuă lectura SCM Piteşti, lecţie de fotbal predată Ilfovenilor