aprilie, 2017

 

Preşedintele C.J. Argeş, supărat pe directori

În cadrul şedinţei Colegiului Prefectural din Judeţul Argeş, primarii au ridicat o serie de probleme de interes pentru locuitori. Preşedintele Consiliului Judeţean, vizibil nemulţumit de activitatea directorilor din direcţiile judeţene le-a atras atenţia că, dacă nu se apucă de treabă, se pot duce acasă!


O startegie care nu spune nimic

Pe ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local Câmpulung s-a aflat şi aprobarea Strategiei Locale Privind Accelerarea Dezvoltării Serviciilor Comunitare de Utilităţi Publice 2017 – 2022. Cu toate că a fost validată de consilieri, aceasta a primit critici drastice.


Fundaţia „Viaţă şi lumină” în vizită la Valea Măcelarului

Cătunul Valea Măcelarului din comuna Bughea de Jos a primit o delegaţie de la fundaţia „Viaţă şi lumină” însoţită de reprezentanta Ministerului Muncii, Aurora Martin. Scopul acestei vizite a fost acela de a se interesa de condiţiile în care copiii rromi îşi desfăşoară activitatea în şcoală, dar şi o întâlnire cu părinţii acestora.


Misiune dificilă pentru alb-violeţi

Fotbaliştii de la SCM Piteşti se pregătesc pentru confruntarea de sâmbătă, de la Chiajna, acolo unde întâlnesc satelitul formaţiei de primă ligă, Concordia. Chiar dacă sunt promovaţi matematic în liga secundă, alb-violeţii tratează jocul cu ilfovenii cu mare atenţie, mai ales că jocurile anterioare, dintre cele două formaţii au fost foarte disputate.


Liderul seriei Nord vine la Bughea de Jos

Duminică va avea loc o nouă rundă în campionatul judeţean de fotbal, liga a cincea în toate cele trei serii. În seria Nord, cea mai interesantă confruntare pare să fie cea de la Bughea de Jos, acolo unde echipa locală, Unirea, primeşte vizita liderului, CS Mioveni III.


Derby-ul etapei se joacă la Berevoeşti

Confruntarea de sâmbătă, de la Berevoeşti dintre formaţiile, Gloria din localitate şi Atletic Bradu II, ţine capul de afiş al etapei a XXIV-a, din campionatul judeţean de fotbal, liga a patra. Echipa din Bradu porneşte cu prima şansă la victorie însă, şi Gloria Berevoeşti are şansa ei, mai ales că beneficiază de terenul cât şi de suporterii proprii.


„Simboluri” – tabloul săptămânii

În această perioadă, iubitorii de artă pot admira în holul complexului comercial de lângă Primăria Municipiului Câmpulung opera artistului dâmboviţean, Grigore Stan. „Simboluri” este tabloul săptămânii, o pictură încadrată în stilul impresionist realizată prin tehnica: ulei pe pânză.


Vindea motorină contrafăcută

Poliţiştii din Argeş au descoperit culmea falsificării! Au prins un bărbat care a facut un produs din apă şi colorant alimentar şi o picătură de motorină pe care îl vindea pe post de carburant. Şi, vă vine sau nu să credeţi, chiar avea clienţi.


Incendiu la Spitalul de Pneumologie

Joi, la Spitalul de Pneumologie din Câmpulung, reprezentanţii Detaşamentului de Pompieri din Municipiu au efectuat un amplu exerciţiu. Acesta a fost realizat cu scopul de a recunoaşte modul de desfăşurare şi intervenţie în caz de incendiu.


Fonduri europene pentru două proiecte la Voineşti – Dâmboviţa

După ce a finalizat fără probleme 6 proiecte pe fonduri europene, primarul comunei Voineşti de Dâmboviţa are pentru anul 2017 încă două proiecte deja depuse. Banii europeni vor fi folosiţi pentru realizarea unui after school şi a unui centru de zi pentru persoane vârstnice.