iulie, 2016

 

Prefectul, in control la primarii

Prefectul de Argeş, Cristian Soare a început din această săptămână un control riguros la primăriile pe teritoriul cărora se află comunităţi de rromi. Cazul de sclavagism descoperit la Berevoeşti a ajuns în toată mass media din ţară, dar şi în occident, făcându-l pe premierul Dacian Cioloş să ia atitudine în privinţa acestui fenomen.


Primul examen serios al consilierilor municipali

Joi, a fost primul examen din această legislatură a consilierilor ce vor conduce destinele oraşului timp de patru ani. Pe ordinea de zi a şedinţei ordinare au fost 17 puncte, aceasta fiind prezidată de consilierul Constantin Ivan.


Fara PUG la Campulung

După alegeri, noii consilieri ai Municipiului Câmpulung şi-au dat seama cât de mult a pierdut Municipiul în ultimii 16 ani. Nerealizarea proiectului „Parc Kretzulescu” nu este singura problemă care apasă pe umerii administraţiei locale. Aici, în Cetatea lui Negru Vodă, nu există plan de urbanism general şi nici strategie de dezvoltare.


Concerte de Zilele Campulungului

Artişti consacraţi şi formaţii de renume au încântat publicul în ultimele zile ale petrecerii muscelenilor. Pe scena din faţa Primăriei au urcat Marcel Pavel, Corina Chiriac, Gabriel Cotabiţă, Nico, Iris, Cargo, dar şi Doiniţa şi Ion Dolănescu, Mariana Ionescu Căpitănescu, Olguţa Berbec, Doruri Muscelene şi Gavril Prunoiu.


Asistente implicate in accident

Două asistente medicale de la Spitalul Judeţean din Argeş au ajuns la urgenţă în altă calitate decât aceea din fiecare zi de lucru. Ele au tras o sperietură soră cu moartea după ce s-au răsturnat cu maşina în care se aflau. S-a întâmplat la ieşirea dinspre Autostrada A1 către municipiul Piteşti.


Accente cromatice

Holul complexului comercial aflat lângă Primărie a găzduit vernisajul a două bine cunoscute artiste plastice, membre ale Cenaclului de Arte Plastice „I.D. Negulici”. Este vorba despre Antoneta Cocoş – Andreescu şi Carmen – Pascu Koszoruş.


Echipa ellite 19 CSS Dinicu, la liga a treia

Actualii edili ai Câmpulungului caută soluţii pentru a avea şi din acest sezon echipă la liga a treia. Cum fostul preşedinte al ONG-ului, ACS Muscelul 2015, Dorin Horvat, s-a retras, mai mult ca sigur CN Dinicu Golescu va muri din lipsă de finanţare. Totuşi, pe ultima sută de metri, s-a găsit o soluţie mult mai ieftină, echipa Elitte 19, de la CSS Dinicu Golescu, care nu necesită cheltuieli mari cu salarizarea jucătorilor.


Pista de tartan pe stadionul de atletism

Clubul Sportiv Muscel a demarat lucrările de modernizare la terenul de atletism reuşind după foarte mult timp, să toarne un culoar de tartan pe care să alerge atleţii legitimaţi la club. Investiţia se ridică la aproximativ 50.000 de lei, iar cei 550 de metri pătraţi acoperiţi cu tartan au fost turnaţi într-un timp record.


Viitor sumbru pentru fotbalul din Campulung

Cu mai puţin de o lună înainte de începerea noii ediţii de campionat 2016-2017, fotbalul la Câmpulung este mort. Nu există conducere tehnică şi administrativă, nu mai sunt jucători, iar principalii edili ai oraşului nu fac nimic. Şansele ca iubitorii fotbalului din Muscel să mai vadă fotbal la liga a treia, pe Municipal, şi din campionatul viitor, sunt zero, la stadion domneşte liniştea, iar porţile sunt închise.


Zimbrul s-a intors acasa

Au trecut 55 de ani de când autoturismul de teren M461 a intrat în fabricaţie la Câmpulung. De zilele Municipiului, ca în fiecare an, Asociaţia Multiculturală „Nicu Hagi” a realizat o paradă a autoturismelor din colecţia Muzeului Autoturismului.