Main Menu

miercuri, martie 30th, 2016

 

Sănătatea şi timpul liber, în atenţia tărăniştilor

Luni, a avut loc cea de a doua conferinţă de presă din această lună a Partidului Naţional Ţărănist din Câmpulung. Cu această ocazie, candidatul la Primărie, Marius Dumitrescu, a vorbit despre sănătate şi timp liber.


Parcul Kretzulescu, redat publicului

Gardul care înconjura Parcul Kretzulescu a fost ridicat de către autorităţile locale. Chiar dacă cei din consliliul local nu au aprobat începerea lucrărilor de amenajare a parcului, începând din această săptămână acesta a fost redat publicului Muscelean.


Izolaţi în Piteşti

Zeci de familii din Piteşti au rămas izolate din cauza ruperii unui drum. Apa a săpat pe sub el şi strada este distrusă. Mai mult, sub respectiva stradă se află reţele de apă potabilă, canalizare şi gaze. Autorităţile au pus doar un semn de atenţionare, însă fără a remedia problema. Pentru a ajunge la civilizaţie localnicii sunt nevoiţi să ocolească prin pădure, pe un drum neamenajat.


Petrolul Răscăeţi, perfomera etapei

Etapa recent încheiată în campionatul judeţean, liga a cincea, seria vest – Dâmboviţa, a înregistrat un record de goluri, sarea şi piperul jocului de fotbal. De asemenea, Petrolul Răscăeţi a reuşit scorul etapei, 7-2, pe teren propriu, în faţa Olimpiei Picior de Munte.


Unirea Bascov, noul lider din liga a patra

Cu două etape înainte de terminarea campionatului regulat la fotbal, liga a patra, se cunosc echipele care se vor duela în play – off pentru câştigarea campionatului. În urma rezultatelor înregistrate etapa trecută, noul lider al clasamentului este Unirea Bascov care s-a impus fără drept de apel, 4-0, în faţa echipei CS Mioveni II. Gloria Berevoeşti a pierdut, surprinzător, 0-1, la penultima clasată, AS Miceşti 2002 dar are locul asigurat în play-off.