Main Menu

joi, octombrie 29th, 2015

 

Scriitorii si agricultura

Peste zece scriitori şi artişti musceleni, au poposit marţi la Centrul de Dezvoltare Pentru Pomicultură Mărăcineni. Scopul acestei vizite, a fost unul de familiarizare a muscelenilor, cu ce se întâmplă în acest institut, mai ales că, pe lângă activitatea de cercetare, aici, în fiecare an se organizează activităţi culturale.


Lupta in trei pentru suprematie

Ultima etapă din campionatul judeţean de fotbal, liga a cincea, seria Nord, a înregistrat scoruri record, favoritele la promovare obţinând victorii pe linie.


PNT-CD s-a reorganizat la Campulung

De mai bine de opt ani, Partidul Naţional Ţărănesc nu a mai existat pe eşicherul politic de la Câmpulung. Astăzi, la sediul Partidului, a avut loc o întâlnire între reprezentanţii de la judeţ ai partidului, conducerea interimară locală şi reprezentanţi ai societăţii civile.


Dotari la primaria Izvoru

Preocupările edilului Cornel Neacşu pentru dotările localităţii Izvoru, nu s-au oprit doar la câteva obiective.


Capitanul Voicu doreste inca patru victorii consecutive

La conferinţa de presă săptămânală a echipei de fotbal Muscelul Câmpulung, au fost prezenţi alături de secundul Liviu Hapaină, şi cei mai experimentaţi jucători, George Cotigă şi căpitanul Adrian Voicu.