Main Menu

iunie, 2015

 

Mazarache a ajuns in Austria

CS Universitatea Craiova a decolat vineri dimineaţă, cu o cursă de linie de pe aeroportul Henri Coandă, spre Munchen – Germania, de unde a fost preluată de autocarul echipei şi cantonată la un hotel din Fugen, Austria. Din delegaţia echipei condusă de Emil Săndoi a făcut parte şi musceleanul Simon Mazarache.


A sosit vacanta la copiii scolii Theodor Aman

“A sosit vacanţa” pentru grupa mixtă de la grădiniţa din cadrul Şcolii Gimnaziale Theodor Aman din Câmpulung.


Sfarsit de an scolar si la copiii gradinitei de la Colegiul Pedagogic Carol I

Miercuri, 17 iunie, la Colegiul Naţional Pedagogic “Carol I” din Câmpulung, clasa pregătitoare a organizat serbarea de sfârşit de an şcolar. Micuţii îmbrăcaţi care mai de care mai frumos şi-au spus rolul fiecare cum au ştiut ei mai bine. Finalul serbării a fot unul destul de emoţionant pentru cei prezenţi. Profesorul îndrumător Daniela Popescu a înmânat diplome fiecărui copil în parte şi câte un cadou simbolic.


Dublu eveniment la gradinita „Rotunda”

Tot astăzi, preşcolarii de la grupa mare din cadrul Grădiniţei cu Program Normal numărul 8 din cartierul Rotunda au desfăşurat şi ei un program educativ – artistic prin care au arătat celor prezenţi că sunt pregătiţi să păşească din toamnă în prima treaptă de învăţământ primar.


Ultima zi de gradinita

Emoţionaţi, copiii de la grupa mică din cadrul Grădiniţei cu Program Normal numărul 9 din cartierul Rotunda au susţinut după un an de activitate, serbarea de dinaintea vacanţei mari.


Final de an la Scoala Gimnaziala Oprea Iorgulescu

Casa Armatei din Câmpulung a găzduit astăzi un eveniment prin care elevii, care s-au implicat în activităţile şcolare şi extraşcolare în decurs de un an, au fost premiaţi.


Mazarache, primul antrenament in Banie

Simon Mazarache a făcut primul antrenament sub tricoul echipei de primă ligă, CSU Craiova.


Eco – Scoala, etapa a doua de evaluare

Implicaţi încă din anul 2008 în Programul Ecologic „Eco-Şcoala”, elevii Colegiului Tehnic din Câmpulung au avut de parcurs mai multe etape. Astfel, în anul 2011 au primit steagul verde, iar în anul 2013 a avut loc prima evaluare din cadrul programului.


La revedere gradinita!

Copiii grupei mari ai Grădiniţei cu Program Prelungit Sfântul Nicolae îndrumaţi de cadrele didactice Valeria Bugheanu şi Liliana Ciobanu au susţinut marţi dimineaţa serbarea de sfârşit de an.


Sa descoperim Europa!

„Să descoperim Europa!” aşa s-a numit proiectul educativ la care au participat elevii clasei a şasea de la Şcoala Gimnazială Muşăteşti. În incinta bibliotecii comunale, voluntari şi reprezentanţi de la centrul Europe Direct Argeş au îmbogăţit cunoştinţele elevilor despre ceea ce înseamnă Uninunea Europeană şi despre avantajele noastre ca şi cetăţeni europeni.